Cât de puțin le pasă românilor de securitatea datelor: amenzile GDPR ne fac de râs în Europa

de: Ozana Mazilu
11 01. 2022

Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) a devenit lege în România începând cu 25 mai 2018.

Pentru nerespectarea cerințelor de protecție, sancțiunile pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri. Investigația unei organizații române se face de Autoritatea de supraveghere din România.

Dar la noi în țară nu prea se respectă această lege. Autoritatea română care aplică Regulamentul de protecție a datelor personale a anunțat că a ieșit pe locul al treilea în topul Uniunii Europene la numărul de amenzi date.

Iată cum stăm la numărul de amenzi GDPR, acordate din 2018, până în prezent: 68 de sancțiuni în valoare de 721.000 de euro, notează Mediafax.

Suntem în top la amenzile GDPR

Din fericire, însă, pentru firmele din România amenzile de la noi au fost blânde comparativ cu restul Uniunii Europene. Ca idee, ne situăm după Spania și Italia.

În același clasament, Ungaria se clasează pe poziția a patra, cu un număr de 45 de sancțiuni cu amendă aplicate, iar Norvegia pe locul cinci, cu 40 de sancțiuni.

Conform datelor, citate de ANSPDCP, în perioada 2018 – 2021, în Uniunea Europeană, autoritățile naționale de protecție a datelor personale au aplicat amenzi în valoare totală de: 436.000 euro pentru anul 2018, 72 milioane euro pentru anul 2019, 171 milioane euro pentru anul 2020 și un miliard de euro pentru anul 2021.

Ca referință, în România, cea mai mare amendă dată în baza GDPR a fost în anul 2019. Raiffeisen Bank a fost sancționată cu 150.000 de euro, conform datelor strânse de Atlas VPN, care citează, la rândul său baza de date amintită mai sus.

Problema nu este însă doar că autoritățile țin mai multe la securitatea datelor utilizatorilor decât în trecut. Din păcate, număr firmelor din diverse domenii care au căzut pradă hackerilor, punând în pericol informații private, a crescut cu 20% anul trecut.

Din păcate pentru companiile și instituțiile afectate de acele atacuri, pe lângă drama suferită în urma atacurilor efective, trebuie să plătească și amenda GDPR.